Amintiri din copilarie. La Mare.

Iulie 28, 2009 de catre ionutg Adaunga un comentariu »

In urma cu multi ani de zile (vreo 6-7) cand inca nu mi se uscase foarte bine vopseaua de pe buletin, am ajuns pentru prima data in Costinesti. Vacanta aceea am facut (probabil) unele dintre cele mai interesante “ghidusii” din tineretea mea. Visurat m-a incurajat sa va povestesc una dintre ele.

Eram vreo 8 baieti si fete, zapaciti si entuziasmati de legendele Costinestiului, asa cum le stiam noi atunci. Ne-am cazat la o vila, destul de mare, aflata la vremea aceea in constructie. Avea doar parterul construit, iar etajul unu se afla in constructie.

Intr-una din seri, am decis sa facem un gratar, pe care “sa-l stingem” cu bere si vin. L-am facut, l-am mancat, am consumat si lichidele. Undeva spre dimineata, pe la ora 3, eu cu un prieten ne luptam cu ultima sticla de vin. Sansele cele mai mari erau sa castige ea.

Terminand licoarea magica, si pentru ca nu mai aveam somn, dar aveam chef de glume, am decis sa ne strecuram pe la geamurile vilei si sa ii speriem pe cei care dorm. Vila avea vreo 10-12 camere, toate la parter, fara gratii, deci, ne era foarte usor sa ii speriem pe cei din interior. Afara era intuneric bezna, si pentru a nu fi vazuti, am avut ideea de a ne imbraca in negru. Eu mi-am luat un tricou negru si slipul de aceeasi culoare,  iar prietenul meu si-a intors tricoul (negru) pe dos, pentru a nu se vedea modelul alb. Am lasat in camera papucii, ceasurile, bratarile, telefoanele si orice ar fi putut scoate vreun zgomot care ne-ar fi putut demasca.

Vila avea peretii la parter placati pe exterior cu pietre de munte (foarte proeminente, in stil rustic), in asa fel incat ne puteam “urca”  pe pereti mai ceva decat spiderman. Dupa ce ne-am strecurat pe la 2-3 ferestre, am observat ca oamenii mai fac si altceva noaptea, in loc sa doarma, motiv pentru care am decis sa nu-i mai speriem, ci sa-i urmarim in liniste. Vecini cu camera noastra erau niste moldoveni. I-am urmarit ceva timp. Eu eram urcat pe peretele exterior, langa geam, iar prietenul meu era urcat pe vila, aplecat jumatate peste balustrada.

Punctul culminant a fost cand niste prieteni ai celor pe care ii urmaream, care se intorceau de la discoteca, ne-au vazut.  Ne-au vazut si s-au asezat la intrarea in vila, la masa, jucand table. Daca vroiam sa ne intoarcem la camerele noastre, trebuia sa trecem pe langa ei.  In momentul in care au strigat la noi, prietenul meu a disparut. Dupa vreo ora petrecuta pe-afara, pandind momentul in care cei ce ne-au vazut nu sunt atenti, ca sa pot intra in vila, mi-am luat inima-n dinti, si-am zis … “Fie ce-o fi! Daca ma prind, imi dau vreo doua pe cocoasa, dar tot ajung in camera.” . Asa ca, mi-am infipt privirea in pamant, am trecut pe langa ei indreptandu-ma catre intrarea in vila. In timp ce treceam pe langa masa lor, am auzit cum una dintre fete spune : “Uite draga, asta nu e baiatul care se uita la noi in camera ?”. Mi-am propus sa nu ma opresc indiferent ce se intampla, asa ca am reusit sa intru in vila, teafar si nevatamat.

A doua zi dimineata, fetele au tras de noi sa mergem la plaja.  Pe noi ne durea capul de la licoarea consumata cu cateva ore in urma. Nu ne-am putut opune insistentelor, asa ca, am luat in carca salteaua si-am plecat catre plaja.

La iesirea din vila, in schimb, ni s-au inmuiat picioarele. Am dat nas in nas cu cei pe care-i urmarisem cu o seara inainte.  Dialogul a fost destul de scurt :

– Bah ! Voi sunteti aia de v-ati holbat aseara la noi pe geam ?

– Cine ? Noi ? Nu ! Noi aseara ne-am culcat devreme !

– Si de unde stiti voi ca s-a intamplat asta tarziu ?

– Pai nu stim, dar noi chiar am fost obositi aseara…

– Ia zi bai Mihai, astia sunt ?

– Da mah, astia sunt ! Uite, ala mai grasu’ era urcat sus pe casa, iar ala mai slabu’ era cocotzat pe perete afara.

Noi nu stiam cum sa scapam, mai ales ca tipii aceia erau cu vreo 4-5 ani mai mari ca noi, si, mai ales, erau mult mai solizi.  Spre uimirea noastra solutia a venit foarte repede, propusa chiar de unul dintre moldoveni :

– Bah, uite, nu va mai facem nimic daca stati sa beti cu noi un pahar de palinca.

– Bine, bem, dar unul mic (bucurosi ca nu se lasa cu oase rupte si masele-n palma).

Si-asa au adus din camera o sticla cu o licoare galbuie, care mirosea puternic a tarie. Au pus patru pahare pe masa, si-o sticla de juma’ cu palinca. Era palinca. Nu mai bausem in viata mea asa ceva. Nu m-asteptam sa fie asa de tare.

– Bah, da’-l dam pe gat, nu bem ca domnisoarele !

– Noi, stiti… nu prea am mai baut asa ceva, nu suntem obisnuiti sa bem tarie… nu prea am vrea…

Am baut fortat, dintr-o bucata, vreo 2-3 paharele de palinca. Dupa ce ca ne durea capul de cand ne-am trezit, palinca a contribuit la accentuarea durerii, pana in stadiul in care simteam ca urmeaza sa explodeze.

Ne-au lasat moldovenii sa plecam, doar dupa ce am terminat sticla (mai mult noi, ca pentru ei era prea de dimineata). Cu greu am reusit sa ne tinem pe picioare pana la plaja. Odata ajunsi acolo, am sperat ca ne vom trezi daca vom face o baie in apa rece a marii. N-a fost asa. Ajunsi pe cearseaf am adormit. Mult am adormit. Vreo 4 ore la soare, neintorsi. La orele pranzului. Fetele noastre au hotarat sa nu ne trezeasca din somn, drept pedeapsa pentru ce am facut.

Nu pot sa spun decat ca vreo saptamana nu am mai dormit pe spate. Si nici nu m-am mai rezemat de vre-un spatar. Si, de fapt, nu m-am mai atins cu spatele de nimic. Nici de imbracat nu ma imbracam singur.

Am trait ceva senzatii tari in seara aceea. Si dimineata, pe plaja.

Pacat ca atunci nu exista Plaja la Leandri unde am fi putut cunoaste senzatii tari intr-un mod mult mai potrivit.

2 comentarii

  1. miawnica says:

    Putin cam trasa de par, da’ se iarta, au trecut ceva “multi” ani de atunci. Any way, nice…..nu credeam sa mai aud vreodata povestea asta spusa.

  2. ionutg says:

    @miawnica Stii bine ca nu e o poveste, si-ntradevar anumite aspecte au fost usor “imbunatatite”, ca sa dea bine la citit.

Adauga un comentariu